O tânără de 32 de ani din Botoșani a ajuns să fie amenințată și șantajată de doi indivizi după un accident rutier. Cei doi bărbați, ambii din Săveni, au amenințat-o cu acte de violență atât pe ea, cât și pe alți membri ai familiei sale.
Totul a pornit de la faptul că femeia a fost implicată într-un accident rutier, în urma căruia s-a înțeles cu cei doi pe cale amiabilă. Ulterior însă cei doi bărbați i-au cerut 10.000 de euro pentru reparația mașinii. Au amenințat-o că dacă nu le va da banii vor recurge la violență.
La data de 1 septembrie, tânăra a cerut ajutorul polițiștilor, care au început cercetările pentru șantaj și amenințare.
„Victima a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu extins, iar în urma completării formularului de risc a rezultat că se impune emiterea unui asftel de ordin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.