Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat, miercuri, că sălile de detenție pentru elevi nu sunt o obligație, ci o opțiune a școlii. Ligia Deca a fost întrebată, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, dacă a fost adoptată iniţiativa de înfiinţare a unei săli în care să fie trimişi elevii care deranjează orele.
„Această prevedere din regulamentul de organizare şi funcţionare în învăţământul preuniversitar este o opţiune pe care şcoala o are. Nu este o obligaţie. Regulamentul este în vigoare, fiecare şcoală îşi elaborează propriul regulament în funcţiune de regulamentul general şi şcolile care au spaţii disponibile şi care pot avea personal care să pună în practică această măsură, sigur, pot opta să o facă. Nu este o obligaţie, este o opţiune a şcolii”, a afirmat Ligia Deca.
„Posibilitatea ca un profesor să decidă ca un elev să desfășoare activități în alt spațiu din școală, dacă deranjează ora, este o opțiune, nu este o obligație. În plus, este o măsură a cărei modalitate de aplicare va fi stabilită în regulamentul fiecărei școli, iar la elaborarea acestui regulament participă și reprezentanții părinților, ai elevilor și ai sindicatelor. Am încredere că la nivel local se vor identifica cele mai bune soluții, pentru că avem nevoie să respectăm nevoile fiecărui elev din sala de clasă” a afirmat ministra, în urmă cu o lună.
În 25 iunie, mai mulţi elevi au protestat în faţa sediului Ministerului Educaţiei, nemulţumiţi de prevederea privind introducerea unor camere de detenţie pentru aceia care au un comportament neadecvat. Protestatarii au susţinut că nu au fost consultaţi nici în redactarea Statului Elevului, noteaza Antena 3 CNN
Nici bine nu a inceput scoala si copiilor li se spune ca daca nu se imbraca in culorile stabilite la clasa si daca vin intr-o zi in alta culoare sunt trimisi in detentie,li se pun absente- si la 10 absente sunt exmatriculati.Scoala nu se gandeste ca sunt costuri atat de mari cu trimiterea copiilor la gimnaziu- si nu isi permit toti asa ceva.De cerut bani pentru laptop,televizor,calorifere,parchet,mese,scaune ,fond clasa nu se sfiesc.In plus,ii bat,ii jignesc si pe elevi si pe parinti iar acum vor face si mai mare abuz de putere. Vor sa scoata telefoanele,probabil sa nu mai fie inregistrati cand isi bat joc de cei mici.Deja copilul este foarte stresat si speriat.Dorim
supraveghere video ca sa vedem daca isi fac orele sau isi varsa frustarile pe copilasi.Nu le cerem decat sa ii respecte pe elevi,sa ii ajute ,nu sa ii sperie si sa ii deprime.Au ajuns sa le fie frica sa mearga la scoala dupa doua zile. Pacat ca s-a ajuns la asta!