2.500 de familii au rămas fără alocaţii de sprijin din cauza absenţelor copiilor

Sebastian Tocariu, directorul AJPS Botosani
Sebastian Tocariu, directorul AJPS Botosani

Aproximativ 2500 de beneficiari ai alocaţiilor de susţinere familială au fost scoşi de la plată începând cu luna iulie. Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale a primit de la Inspectoratul Şcolar Judeţean situaţia elevilor cu absenţe şi cu note scăzute la purtare, iar în urma centralizării datelor s-a constatat că 2500 de beneficiari nu vor mai primi, timp de trei luni, ajutorul bănesc de la stat. Primele reţineri se vor face începând cu luna aceasta.

Mulţi au avut absenţe multe astfel încât a fost tăiată alocaţia, iar în cazul altora s-a acumulat procentul. De exemplu, de la doi copii când s-au acumulat absenţele s-a constatat că nu mai au dreptul la alocaţie. Banii li se iau din luna august, pentru luna iulie. Aceasta este legea. Noi am tot făcut cunoscut lucru acesta şi ei ştiau„, a precizat Sebastian Tocariu, directorul AJPS Botoşani.

La începutul anului au fost în plată 14.500 de beneficiari ai alocaţiei de sprijin, iar acum vor mai rămâne 12.000.

Plata se sistează total în cazul elevilor care au acumulat peste 20 de absențe. Potrivit lui Tocariu, plata se sitează pe trei luni și se reia în octombrie.  Efortul financiar pe primul trimestru al anului în curs la nivelul judeţului Botoşani pentru acest ajutor se ridică la peste 777.630 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *