Profesorul Adrian Panaete, de la Colegiul Naționa ”A.T.laurian” a avut o reacție furibundă după cazul tânărului bătut cu cruzime de un grup de adolescenți romi.
Profesorul de elită al Botoșaniului s-a declarat indignat de ceea ce i s-a întâmplat elevului olimpic și acuză autoritățile de ignoranță, fiind totodată alături de părinții acestuia.
”Alături de copilul lor, victimă a unei hoarde de barbari, venită parcă din alte vremuri primitive. Pasivitatea aduce durere și suferință pentru cei nevinovați. Sunt indignat pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Cris. Nu mi-aș dori să se ajungă la momentul critic în care oamenii ar începe să își facă singuri dreptate. Retrăim la nesfârșit, în Botoșani, lupta între mulțimea majoritară, cuminte, tăcută și cu bun simț pe de o parte și un grup de neanderthalieni nelegiuiți, agresivi, lipsiți de tot ce e omenesc. Drama este că de cele mai multe ori autoritățile tind să ignore, sau mai grav, să acopere infracțiunile celor din urmă. Motivul? Nu aș vrea să mă gândesc la complicitate, dar uneori nici nu știi ce să mai crezi. Cristian a spus foarte bine. Poate și noi suntem puțin vinovați. Poate că a venit momentul în care mulțimea tăcută să înceapă să vorbească. Dacă autoritățile nu vor ști să se poziționeze corect, atunci este rolul nostru să îi aducem pe partea cea dreaptă. Nu sunt suficienți oameni care să mențină ordinea? Angajați mai mulți. Celor de aici le este frică să intervină? Procedați ca la meciurile de fotbal. Aduceți jandarmi și polițiști din alte părți până când reușiți să stârpiți cuibul de viespi care a infestat centrul istoric al orașului. Soluții există. Voință vă trebuie. Nu mai cereți victimelor să probeze infracțiunile. Este rolul vostru să o faceți. Vă dați seama cât de ridicoli sunteți când cereți victimelor să determine identitatea agresorilor? Sper ca intervenția energică a părinților lui Cris să fie ultima necesară pentru a se schimba ceva, în mod radical, în abordarea problemei violenței de orice tip. Legile sunt prea blânde, dar și așa, sunt de prea multe ori aplicate pe jumătate sau chiar deloc”, a scris profesorul Adrian Panaete pe pagina de socializare.
Profesorul Adrian Panaete, de la Colegiul Național ”A.T.Laurian”, coordoneză de ani de zile activitatea loturilor naționale și internaționale la olimpiada de informatică, fiind și cetățean de onoare al municipiului Botoșani.
Cazul elevului bătut cu bestialitate pe o stradă din municipiul Botoșani a stârnit un val de reacții din partea oamenilor, care pregătesc o acțiune în stradă.