Botoșănenii din diaspora profită de concediile în ţară şi merg la control direct la UPU. Peste 60% dintre cazuri nu sunt urgenţe

Diaspora a luat cu asalt unităţile de primiri urgenţe. În Botoşani, parcarea spitalul judeţean este plină de maşini cu numere străine. Românii profită de vacanţă pentru a-şi verifica şi starea de sănătate. Şi pentru că nu vor să aştepte după o programare sau să plătească analize la privat, merg la UPU, acolo unde ştiu că vor primi asistenţă în regim de urgenţă.

Cu greu fac faţă medicii urgentişti din Botoşani acestei situaţii. În ultima perioadă au depăşit 200 de prezentări la 24 de ore faţă de media zilnică care ar fi undeva la 180-190 de cazuri pe zi. A adus practic la un volum mai mare de muncă, a crescut numărul pacienţilor care s-au adresat unităţii medicale de primire urgenţe a spitalului.

De altfel în ultimele trei luni peste 16.500 de persoane s-au adresat unităţii UPU din Botoşani, iar dintre acestea peste 10.500 au fost persoane care s-au prezentat cu afecţiuni medicale ce au fost catalogate drept cod verde ceea ce nu ar reprezenta neapărat o urgenţă majoră ce ar trebui tratată în UPU.

Este o creştere care ar putea fi datorată şi din cauza oamenilor care au venit în vacanţă în concedii acasă, drept mărturie stau şi numerele de înmatriculare ale maşinilor ce au fost văzute în parcarea spitalului judeţean din Botoşani, dar şi faptul că o deplasare la medicul de familie ar presupune un timp mai îndelungat de tratare a cazului.

Pentru a veni în sprijinul medicilor urgentişti din Botoşani şi pentru a degreva această situaţie, conducerea spitalului ne-a spus că urmează să poarte discuţii cu Direcţia de Sănătate Publică, dar şi cu Colegiul Medicilor pentru a întreprinde o campanie de informări în rândul populaţiei prin care oamenii să fie informaţi despre faptul că au ca şi variante să meargă la medicul de familie, la ambulatorii ori la centrele de permanenţă atunci când se simt rău şi doar dacă au o urgenţă majoră să se prezinte direct la UPU.

Sursa: observatornews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *