Un incendiu a avut loc în cursul după-amiezii de luni, în localitatea Cristești. O suprafață de aproximativ un hectar din imașul comunei Cristești a fost afectată de un incendiu. Serviciul de Voluntariat pentru Situații de Urgență Cristești a fost alertat rapid de către câțiva cetățeni care au observat flăcările, iar aceștia au intervenit prompt, reușind să stingă incendiul și să prevină extinderea acestuia.
Se pare că incendiul a fost declanșat de persoane necunoscute care au incendiat cauciucuri vechi, flăcările răspândindu-se rapid pe vegetația uscată din zonă.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente autoritățile fac un apel la responsabilitate din partea populației.
Arderea miriștilor sau a vegetației uscate este interzisă, potrivit legislației privind protecția mediului. Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
„Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime”, precizează pompierii.