Au făcut moarte de om pentru a se răzbuna. Doi frați din Botoșani sunt acuzați că l-au ucis pe un consătean

Doi fraţi din judeţul Botoşani care, în luna iulie a acestui an, au ucis în bătaie un bărbat au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Este vorba de fraţii Ionuţ Daniel Boboc şi Vasile Sorin Boboc, de 24 de ani, și, respectiv, 31 de ani, din Rădăuţi Prut, care sunt acuzaţi de lovituri cauzatoare de moarte şi „influențarea declarațiilor”.

„S-a reţinut că, în data de 13.07.2024, în jurul orei 18.10, în timp ce se aflau pe un drum sătesc din localitatea de domiciliu, pe fondul unui conflict anterior, au agresat pe numitul Ț.V., lovindu-l cu pumnii și picioarele și cauzându-i leziuni traumatice care au condus, în aceeași zi, la decesul victimei; ulterior, inculpații au amenințat cu acte de violență și cu moartea doi martori oculari, pentru a nu da declarații în cauză”, au precizat procurorii.

Au bătut victima pentru a îşi răzbuna tatăl

Bărbatul din judeţul Botoşani care a fost bătut cu bestialitate şi abandonat pe marginea drumului ar fi avut un conflict cu tatăl agresorilor. Viorel Ţâmbală, în vârstă de 53 de ani, a decedat în Spitalul Municipal Dorohoi, unde a ajuns după ce a fost lovit cu pumnii şi picioarele pe un drum din localitatea Rădăuţi Prut.

Cu puţin timp înainte de a fi bătut, botoşăneanul ar fi fost la un bar unde ar fi avut un conflict cu tatăl celor doi fraţi agresori, pe care l-ar fi lovit.

Imediat, victima ar fi cerut sprijinul băieţilor săi, iar cei doi tineri, de 31 şi, respectiv, 34 de ani, ar fi plecat în căutarea lui Viorel Ţâmbală, pentru a se răzbuna. Ajuns din urmă, bărbatul a fost bătut atât de puternic, încât a suferit leziuni foarte grave, care ulterior i-au provocat decesul.

Urmareste-ne pe Google News

Localnicii dintr-o comună din Botoșani au ajuns la disperare de sete. „Ajutor! Vrem apă!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *