Sâmbătă, în intervalul orar 18:00-24:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 și nr
3 Hlipiceni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 200 de persoane, are au fost identificate atât în zonele localurilor publice și în cele în care se formează aglomerări de persoane, cât și în trafic.
Dintre acestea 18 au fost supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere, iar 5 persoane au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială cu amendă în valoare totală de 2.400 de lei.
De asemenea, au fost controlate 82 de autovehicule, iar față de 48 dintre conducătorii auto au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 18.000 de lei. În același context au fost reținute 5 permise de conducere, informează printr-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Botoșani.