O nenorocire a avut loc sâmbătă dimineață, în județul Botoșani. Un bărbat de 26 de ani a fost găsit împușcat în cap într-o locuință din localitatea Loturi Enescu, municipiul Dorohoi. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, este vorba despre un cetățean ucrainean.
Lângă trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsită o armă de vânătoare. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs nenorocirea.
„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat un tânăr, de 26 ani, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului, iar lângă acesta se afla o armă de vânătoare. În acest moment se efectuează cercetarea la fața locului pentru a se stabili toate împrejurările producerii evenimentului. Totodată, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.