Amatorii de plimbări cu ATV-urile prin pădurile județului Botoșani au ajuns în atenția instituțiilor statului din cauza comportamentului acestora. În cadrul ședinței Colegiului Prefectural de joi dimineață, directorul Direcției Silvice Botoșani, Marius Havrici, a precizat că a fost nevoit să facă sesizări către Poliție și Jandarmerie întrucât iubitorii de plimbări cu ATV-urile prin pădure pun în pericol viața lor, dar și a altor.
Potrivit acestuia, unii nu știu să conducă și se ajunge la adevărate tragedii. Ba mai mult, au fost și situații în care aceștia au devenit recalcitranți și chiar i-au agresat pe angajații Direcției Silvice.
„Apariția „călăreților” cu ATV-urile acestea, ca să spun așa, ne fac probleme din ce în ce mai mari. Nu neapărat că accesul în drumul forestier cu ATV-ul sau cu alte mijloace similare este interzis cu desăvârșire. Dar problema este că am avut și evenimente în care cadrele noastre au fost agresate sau au avut conflicte cu acești conducători de mijloace autorizate. Noi am făcut sesizare și către colegii de la Jandarmi și Poliție și o să vedem ce putem face în continuare. […] Nu toată lumea știe să conducă, sunt mijloace foarte puternice, cad, mor, ați văzut că se întâmplă”, a declarat Marius Havrici, directorul Direcției Silvice Botoșani.
Ultima nenorocire cu ATV-ul a avut loc în pădurea de la Agafton, unde o tânără de 21 de ani și-a pierdut viața, în timp ce se plimba cu iubitul său.