Sancțiune uriașă dată de polițiști unui agent economic din Botoșani. La data de 28 august 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul de Ordine Publică au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în municipiul Botoșani.
”În cadrul activităților desfășurate, au fost identificate, într-un modul stradal, de pe Bulevardul Mihai Eminescu, peste 2.000 de țigarete de proveniență Republica Moldova, pentru care agentul economic nu deținea documente legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 20.000 de lei, iar țigările au fost supuse confiscării.