O mașină căutată de autoritățile din Franța a fost oprită la Botoșani. Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind bun căutat de autoritățile din Franța.
În data de 28 august a.c., în jurul orei 22.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.
„La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat, semnalare introdusă de autoritățile din Franța. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul din Republica Moldova și nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu”, anunță Poliția de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 50.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.