Una dintre cele mai costisitoare, dar şi mai complexe lucrări de investiţii realizate vreodată în judeţul Botoşani este complet abandonată. Este vorba de viaductul de cale ferată de la Vlăsineşti, care a fost construit în anii ’80 şi care nu a fost exploatat decât circa trei ani. Lucrarea, care în banii actuali ar costa cel puţin cinci milioane de euro, zace în bălării la marginea comunei Vlăsineşti, fiind doar uneori un palid punct de atracţie al zonei. Pe acolo a trecut, în anii 1991- 1994, trenul Săveni- Iaşi. Obiectivul, lung de circa 400 de metri, a fost realizat în circa trei ani.
Inaugurat in vara 1991, tronsonul Dangeni-Saveni a fost inchis circulatiei din cauza unor alunecari de teren, dupa numai trei ani de la darea in exploatare. De atunci si pana in prezent, administratorul retelei feroviare nu a facut nicio investitie pentru refacerea terasamentului afectat, iar linia de aproape 20 de kilometri lungime a ramas nefolosita.
Proiectul liniei dateaza de la inceputul anilor 1900, iar lucrarile de executie au inceput in 1916, dar au fost abandonate imediat. Linia, care pornea din calea ferata Iasi-Dorohoi, incepea de la Dangeni si trebuia sa mearga paralel cu Prutul, pana in nord la Darabani, iar de aici spre Lipcani, in Republica Moldova. Sapte decenii mai tarziu, adica in 1987, lucrarile au fost reluate. Traseul masura 53,4 kilometri, avea trei statii si trei halte. Pe 5 iulie 1991 a fost inaugurat tronsonul Dangeni-Saveni, adica primii 17,4 kilometri, dar, dupa numai un an, din cauza ploilor si a alunecarilor de teren, circulatia in zona viaductului Vlasinesti si la iesirea din Vlasinesti a devenit nesigura. Asa se face ca linia a fost inchisa temporar. S-au facut lucrarile minime, au fost instituite restrictii de viteza, si cam atat. Asa se face ca din 1994 s-a renuntat definitiv la cursele spre Saveni. De atunci nu a mai trecut un tren pe acolo desi, conform celor de la Caile Ferate, in perioada 2007-2009 era programata redeschiderea ei.
Gara din Vlasinesti are şi ea aceeaşi istorie. Trenul a oprit în ea de două ori pe zi doar trei ani. După aceea, clădiurea a fost abandonată. Ea este încă în pcioare, deşi au trecut aproape 20 de ani de la închiderea ei. Clădirea este împrejmuită cu dale de beton şi un gard din plasă, încă în stare bună, însă localnicii sunt convinşi că pe acolo nu va mai trece niciodată trenul.