Un număr de 209 persoane au participat la Bursa Locurilor de Muncă organizată în domeniul confecţiilor, în municipiul Botoșani, iar 86 au fost selectate pentru angajare. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani a organizat în perioada 27-28 august 2024 Bursa Locurilor de Muncă în domeniul confecţiilor adresată persoanelor disponibilizate colectiv din acest domeniu de activitate în anul 2024.
Au participat la acest eveniment, un număr total de 11 agenți economici care au pus la dispoziție 344 locuri de muncă vacante . Dialogul direct dintre cerere și ofertă pe piața muncii a avut ca rezultat selectarea în vederea angajării a unui număr total de 86 persoane.
Această a acţiune care a facilitat contactul direct dintre angajatori și viitorii angajați stă şi la baza indentificării nevoii de formare profesională a persoanelor disponibilizate din acest domeniu de activitate.