Momente emoționante au avut loc marți, în județul Botoșani. Trei tinere, membre ale unui cunoscut grup vocal, au fost nașe de botez pentru o fetiță. Este vorba despre tinerele din grupul vocal „Gheorghe Mitoceanu” din comuna Mileanca. Andreea Sabina Stoian, de 29 ani, Bianca Mariana Mihai, de 23 ani și Georgiana Florentina Ștefănucî, de 19 ani, mari iubitoare de tradiții și folclor, au fost alese să devină nașe de botez pentru micuța Irina Serafina.
„De fiecare dată când se naște un bebeluș, Dumnezeu zâmbește, îngerii dansează de bucurie și o nouă stea a speranței se aprinde pe cer. Îi dorim micuței noastre încreștinate ca lumina stelei sub care s-a născut să o călăuzească toată viața”, spune tinerele.
Botezul a avut loc în comuna Mileanca la Biserica Sfântul Nicolae, fiind oficiat de preotul Bogdan Bejinariu și dascălul Daniel Mandachi. Cele trei tinere s-au îmbrăcat în costume tradiționale, iar lumânările de botez au fost și ele în stilul abordat de fete. Petrecerea va avea loc marți, la o sală de evenimente din Darabani.