Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în luna august 2024, acesta ar fi procurat din Italia peste un kilogram de canabis, pe care l-ar fi introdus în țară, prin intermediul unei firme de coletărie.
În cursul zilei de luni, a fost prins în flagrant delict, în municipiul Botoșani, în timp ce ar fi transportat drogurile în autoturism, iar, în urma verificărilor efectuate s-a constatat și faptul că bărbatul s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive.
Au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate aproximativ 25 de grame de canabis, două grindere, un cântar de precizie, precum și alte mijloace de probă.
La data de 26 august 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
Marți, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.