Restricții de apă în 658 de localități din țară, din cauza secetei. Cele mai afectate sunt județele Botoșani, Vaslui, Iași și Vrancea. Apele Române au anunțat că râurile Glavacioc și Sabar în spațiul hidrografic Argeș-Vedea au secat complet din cauza secetei.
Potrivit sursei citate, 658 de localități primesc în continuare apă cu restricții, în anumite intervale orare. Astfel, 388 de localități aflate în sisteme centralizate de alimentare cu apă, primesc apă în anumite intervale orare. 270 de localități care nu au sisteme centralizate de apă, suferă din cauza secetei și au fântâni secate.
Volumul în principalele 40 de lacuri este de 3,27 miliarde de metri cubi de apă, în scădere față de cât era la începutul lunii iulie (3,5 miliarde de metri cubi de apă).
În ceea ce privește situația aplicării prevederilor Planurilor de restricții și folosire a apei în perioade deficitare, există mai multe sectoare de râuri la nivelul fiecărei Administrații Bazinale de Apă.
În Moldova, acumulările Pârcovaci, Hălceni din județul Iași, acumularea Cal Alb din județul Botoșani și acumulările Pușcași, Mănjești și Solești din județul Vaslui se află în treapta 3 de restricții pentru populație, industrie, irigații și piscicultură.
În prezent, 388 de localități (din care 8 orașe/municipii Târgu Lăpuș, Hârlău și parțial orașele Novaci, Pașcani, Târgu Neamț, Solca, Dorohoi și municipiul Iași) dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă și sunt afectate de deficitul rezervei de apă, alimentarea cu apă fiind asigurată cu dificultate, cu restricții/intermitent în anumite intervale orare.
Cele mai afectate sunt județele Botoșani – 114 localități, Iași – 85 localități, Vrancea – 36 localități, Gorj – 28 localități, Bacău – 17 localități, Bihor – 15 localități, Neamț – 13 localități, Maramureș și Galați -11 localități, Vaslui -10 localități, Mehedinți – 9 localități, Dâmbovița și Argeș – 7 localități, Brașov și Giurgiu – 6 localități, Hunedoara – 4 localități, Olt – 3 localități, Teleorman și Suceava – 2 localități, Caraș-Severin și Dolj -1 localitate.
De asemenea, 270 de localități care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, ci doar de surse individuale, sunt afectate de seceta prelungită, respectiv au fântâni secate.
Cele mai multe localități sunt în județele: Botoșani -154 localități din care și Municipiul Dorohoi, Vaslui – 60 localități, Bacău – 18 localități, Neamț – 12 localități, Iași – 7 localități, Galați – 5 localități, Olt, Prahova și Suceava -3 localități, Mehedinți, Vrancea și Gorj – 1 localitate.
Din cele 120 de secțiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 42 de secțiuni s-au înregistrat debite sub debitul minim necesar pentru satisfacerea cerințelor sub aspect cantitativ.
În spațiul hidrografic Prut-Bârlad sunt 12 secțiuni (stația hidrometrică Oancea, stația hidrometrică Ungheni, stația hidrometrică Rădăuți-Prut – râul Prut, stația hidrometrică Tecuci, stația hidrometrică Vaslui, stația hidrometrică Bârlad – râul Bârlad, stația hidrometrică Ștefănești – râul Bașeu, stația hidrometrică Todireni, stația hidrometrică Chiperești – râul Jijia, stația hidrometrică Șipote – râul Miletin, stația hidrometrică Podu Iloaiei, stația hidrometrică Holboca – râul Bahlui).