Destine distruse la un pahar de băutură. Cristi, angajatul de la Penitenciarul Botoșani, ucis în bătaie de un vecin, va fi condus pe ultimul drum. El ajunge sub pământ, iar cel care i-a luat viața se află în arest preventiv. Cel mai probabil, va plăti pentru fapta sa cu ani grei de pușcărie.
„ Toti cei care doriti sa va luati ramas bun de la Cristi este depus la biserica Sf. Paraschiva. Înmormântarea va acea loc joi la ora 12”, spun rudele lui Cristi.
Nenorocirea s-a petrecut după ce Cristian și vecinul său au stat la un pahar. Ulterior, între cei doi a intervenit o ceartă, iar la un moment dat Cristi a fost bătut cu atâta brutalitate că a rămas nemișcat. O ambulanță l-a dus la spital, dar în ciuda eforturilor depuse de medici, a decedat.
Cristian Baciu s-a stins în urma bătăii suferite.
„Din păcate fostul nostru coleg Cristi Baciu a trecut la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, au transmis foștii colegi.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 15 august, pe o stradă din Botoșani. El a fost bătut cu cruzime chiar de către cel cu care băuse câteva pahare la un restaurant cu câteva clipe mai devreme.
După ce au ieșit din local, între cei doi au început câteva discuții în contradictoriu, iar la un moment dat, Cristian Baciu a fost lovit cu bestilitate de prietenul său de pahar, un bărbat de 45 de ani.
Potrivit polițiștilor, autorul a fost arestat.
A lovit cu pumnii în faţă un fost angajat al Penitenciarului Botoşani. Agresorul, arestat preventiv