Primarul de Botoșani, Cosmin Andrei, a ajuns, luni din nou în instanță la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA)- Serviciul Teritorial Suceava. DNA a propus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar față de Cosmin Andrei, în dosarul în care acesta este acuzat de fapte de corupție.
Tribunalul Botoșani a analizat, luni, propunerea procurorilor DNA și au decis prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în dosarul în care Cosmin Andrei este acuzat că ar fi oferit subiectele unei tinere pentru a se angaja la Primăria Botoșani.
Solutia pe scurt:
Admite sesizarea din oficiu întemeiată pe dispoziţiile art. 207 alin. 7 Cod procedură penală. În temeiul art. 348 raportat la art. 207 Codul procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin Ordonanța nr. 3/P/2024 din 02.02.2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, prelungită prin Ordonanţa nr. 3/P/2024 din 25.03.2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava şi menţinută prin încheierea penală nr. 87/15.05.2024 a Curţii de Apel Suceava şi prin încheierea penală nr. 209/04.07.2024 pronunţată de Tribunalul Botoşani, rămasă definitivă şi menţinută prin încheierea penală nr. 123/08.07.2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, măsură dispusă faţă de inculpatul ANDREI COSMIN-IONUȚ, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000. În temeiul art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul ANDREI COSMIN IONUŢ, urmând ca, în termenul prevăzut de art. 207 alin. 7 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară să verifice dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar. Respinge cererea inculpatului, formulată prin apărător, de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată azi, 26.08.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 teza finală Cod procedură penală.
Bai, dar nu mai scapam de pacaliciul asta?