Un bărbat de 64 de ani a fost găsit mort, luni, într-un hotel din municipiul Botoșani. Este vorba despre un localnic din Mitoc, care s-a cazat la unitatea respectivă, dar nu a mai ieșit din cameră de el, așa că angajații hotelului s-au alarmat.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de la ambulanță, poliție și pompieri, iar bărbatul a fost găsit mort pe patul din cameră. Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru el, constatându-se decesul.
Trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. Cel mai probabil, moartea acestuia a survenit din cauza unor afecțiuni medicale pentru că nu avea urme de violență pe corp.
Polițiștii au început o anchetă însă în acest caz și iau în calcul toate posibilitățile.