În perioada ianuarie-iulie 2024, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 2.287 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 iulie 2024, 1.116 au peste 45 de ani, 316 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 97 au între 30 și 35 de ani, 211 au între 25 și 30 de ani, iar 547 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 758 sunt tineri NEETs.
Numărul femeilor încadrate este de 935, iar al bărbaţilor de 1.352, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 40,88 %, respectiv de 59,12%.
În funcţie de rezidenţă, 980 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1.307 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (858), profesionale (563), gimnaziale (581), (141) fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul AJOFM Botoșani în primele șapte luni ale anului 2024, 604 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Botoşani.
În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 8.827 persoane, informează printr-un comunicat Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Botoșani.