Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, sâmbătă, în localitatea Corni. În eveniment au fost implicate un autoturism și un tractor, în care se aflau, în total, trei persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Aceștia au constatat că toate persoanele erau ieșite din autovehicule, iar tinerii din autoturism aveau nevoie de ajutor medical. Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajul SAJ și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor. Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.