Cea de-a VII-a ediţie a Zilelor comunei Vlăsineşti va avea loc luni, cu prilejul a sărbătorieii 565 de ani de la prima atestare documentară a localităţii şi 146 de ani de la înfiinţarea şcolii.
Programul este următorul:
* ora 11.00, la Primărie- predarea amplasamentelor la obiectivele de investiţii „Modernizare drumuri comunale prin asfaltare”, „Modernizare Cămin cultural Sârbi”, „Construire Centru de asistenţă pentru copii Vlăsineşti”, investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
* ora 12.00, la monument şi şcoală- cuvânt de deschidere primar Lucian Trufin, Te Deum oficiat de un sobor de preoţi, discursuri ale oficialităţilor judeţene, înmânarea diplomelor „Virtutea sătească”, de excelenţă şi de onoare.
* ora 16.00, pe terenul de sport „La berbeci”- deschiderea oficială a manifestărilor
– spectacol folcloric cu ansamblul folcloric Hora al Căminului cultural Vlăsineşti (coregraf Mihai Crap), grupul vocal „Balada” (instructor Cristian Dumitraş), orchestra de muzică Rapsozii Botoşanilor condusă de Ioan Cobâlă cu interpretarea soliştilor Cornelia Ciobanu, Dan Doboş, Elena Mândrescu, Laura Ştefănescu, Petronela Rusu, Claudia Oloieru.
– jubileu aniversar „Nunta de aur” pentru cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie,
– momente vesele cu comicul Ady Bobo, concurs de glume, spectacol de magie
– recital extraordinar de muzică populară cu Ionuţ Dolănescu, Adriana Bucevschi şi Mihai Ciobanu
– recital de muzică uşoară susţinut de Ion Suruceanu
– concert de muzică dance/club susţinut de Ella Rosse şi Mossano
– foc de artificii
Organizatia care a initiat acordarea Titlului ,,Virtutea Sateasca” nu si-a propus sa acorde diplome la acest evenimet… Ne pare rau, dar organizatorii sunt intr-o grava eroare!