FOTO Incendiu violent într-o localitate din Botoșani. Focul s-a extins cu repeziciune

Un incendiu violent a izbucnit, miercuri după-amiază, pe un câmp din localitatea Buhăceni. Pornit de la vegetație uscată, acesta s-a extins la un depozit de furaje.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, la eveniment s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Trușești. Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, cu degajări mari de fum.

Aceștia acționat rapid astfel încât flăcările să nu cuprindă întregul depozit de furaje. Au ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 5 000 de metri pătrați și i cca. 500 kilograme de paie. Au fost protejați de foc peste 50 de baloți de paie.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.

Urmareste-ne pe Google News

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea acestui risc pompierii vă recomandă să:

✔ nu aruncați restul de la țigară pe geamul mașinii pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar flăcările se pot extinde la păduri, culturi agricole, clădiri sau alte bunuri;

✔ nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *