Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat, marți, la Antena 3 CNN, că nu scăpăm de caniculă în România nici în luna septembrie. Vremea va fi mai caldă în primele zile de toamnă din 2024, cu temperaturi peste normalul perioadei.
„Și debutul primei luni din toamna 2024 rămâne cu un semnal în ceea ce ar însemna o probabilitate foarte ridicată ca să fie un debut de toamnă mai cald, având în vedere estimările până în data de 16 septembrie. Dispunem de date până la acest moment, astfel încât cel puțin prima decadă a lunii septembrie să fie una mai caldă decât în mod obișnuit până atunci.
Finalul verii 2024 va fi caracterizat în continuare de o vreme deosebit de caldă, având în vedere persistența valului de căldură și disconfortul termic deosebit de accentuat.
Temperaturile rămân în continuare ridicate, cel puțin pentru partea de vest și sud a țării, acolo unde se vor situa frecvent la peste 35 – 37°C. Și dacă mâine contăm pe valori de 31 – 37° la scara întregii țări, joi va fi o ușoară scădere a valorilor de temperaturi, în special în Maramureș, estul Transilvaniei și nordul Moldovei. Doar în Muntenia și în vestul Dobrogei posibil 37-38°C.
Vineri de asemenea cel mult 28 – 34° în cea mai mare parte a țării. Mai ridicate valori de temperaturi în Muntenia, sudul Olteniei și al Moldovei, dar și în vestul Dobrogei, între 35-37°C. De sâmbătă, temperaturile vor crește din nou și vom vorbi din nou de valori de 30-38°C. Vorbim însă și de fenomene de instabilitate miercuri și joi, mai ales în zona montană și în zonele de deal, la nivel local și în zonele centrale, vestice, nordice ale țării, unde aversele vor putea cumula valori de 15-25l/m², izolat peste 30-35l/m², vijelii și posibil căderi de grindină.”, a precizat Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.