O femeie în vârstă de 65 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu care a izbucnit într-o casă din localitatea Puțureni. Tragedia s-a produs noaptea trecută, iar flăcările au fost observate de vecini.
Când au ajuns pompierii, locuința ardea în totalitate. Întrucât existau informații că proprietara ar putea să fie în interior, echipajele au început imediat căutarea acesteia, concomitent cu actiunea de stingere a incendiului.
Din păcate, femeia a fost găsită decedată într-una dintre încăperi.
La caz au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Stației de Pompieri Săveni, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca.
Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere. Cel mai probabil evenimentul a fost provocat de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile.