O femeie din Botoșani, aflată în divorț, și-a luat zilele chiar în sediul firmei familiei. Nenorocirea a avut loc pe 16 august, când femeia se afla în sediul unei societăți comerciale, având o afacere de familie lângă Piața Viilor.
Aceasta avea 46 de ani și era în divorț de soțul său. Cel mai probabil aceasta a intrat în depresie de teama singurătății și a decis să-și încheie socotelile cu viața.
La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar acestea nu au mai putut face nimic pentru a o salva, constatându-se decesul. De asemenea, polițiștii au declanșat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Trupul neînsuflețit al femeii a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă).