O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, luni seară, în localitatea Flămânzi din județul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme în care se aflau, în total, patru persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.
Aceștia au constatat că toate persoanele erau ieșite din mașini, iar o femeie de 30 de ani avea nevoie de ajutor medical. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.