Italianul care se credea la Botoșani în filmele cu mafioți. A atacat oamenii cu cuțitul, a condus beat și drogat și a produs și un accident

Un italian a fost reținut la Botoșani după un scandal de proporții și un accident produs la beție. Totul s-a petrecut pe 18 august, seara, când bărbatul de 36 de ani, pe fondul consumului de alcool și a substanțelor interzise, s-a crezut în filmele cu mafioți.

Practic, în timp ce se afla împreună cu alți trei bărbați, din comuna Brăești, în curtea unei locuințe aparținând uneia dintre victime, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi lovit atât cu pumnul, cât și cu un obiect tăietor  provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

Ulterior, bărbatul de 36 de ani a urcat la volanul autoturismului personal și a părăsit locul faptei, iar în scurt timp a intrat cu vehiculul într-un cap de pod. În urma imapctului au rezultat doar pagube materiale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0, 71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult decât atât, rezultatul a fost pozitiv și în cazul testării pentru depistarea prezenței în organism  substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice. Bărbatul  a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *