Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, prin structurile de ordine publică, investigații criminale, imigrări, acțiuni speciale, rutieră și transporturi, sprijiniți de jandarmi, au desfășurat, în noaptea de 17 spre 18 august 2024, in intervalul orar 18:00-02:00, activități de prevenire și combatere a elementului infracțional de orice natură, informează IPJ, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, forțele de ordine au acționat atât în municipiul Botoșani, în zona localurilor publice, precum și în zonele în care se formează aglomerări de persoane, cât și mediul rural, în comunele arondate Secției nr. 1 de Poliție Rurală.
În cadrul activităților au fost legitimate peste peste 400 de persoane, 27 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere, iar 15 persoane au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială (tulburarea ordinii si liniștii publice, provocare de scandal, refuz de legitimare)
Totodată, patru persoane au fost conduse la sediul poliției pentru dispunerea măsurilor legale.
Au fost organizate nouă filtre rutiere, prilej cu care au fost controlate 180 de autovehicule, 68 dintre conducătorii auto fiind supuși testării cu aparatul etilotest, iar în cazul a trei dintre aceștia rezultatul a fost pozitiv. Totodată, 20 de conducători auto au rămas fără permis ca urmare a depășirii vitezei regulamentare.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au controlat 36 de societăți comerciale, prilej cu care au aplicat șase sancțiuni contravenționale, în valoare se 62.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice și au confiscat 1.800 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.
În urma neregulilor constatate polițiști au aplicat 140 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 150.000 de lei și au reținut 31 de permise de conducere.
Activitățile desfășurate de polițiști au avut atât rol preventiv, cât și de combatere a elementului infracțional, în cadrul acestora fiind purtate discuții cu cetățenii în ceea ce privește modul de comportament în societate.
”De asemenea, în timpul controalelor au fost depistați în zona localurilor publice, după ora 00:00, minori cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Recomandăm părinților să cunoască în permanență locul în care se află copiii minori și anturajul acestora, pentru a preveni expunerea lor unor medii nefavorabile sau în care ar putea deveni victime ale infracțiunilor de orice natură”, transmite IPJ Botoșani.