O femeie din Botoșani a împlinit, astăzi, 100 de ani. Bunica Maria a fost sărbătorită de familia sa numeroasă, dar și de autoritățile locale. Este vorba despre Maria Lavric, din comuna Copălău, care a fost sărbătorită cu tort, șampanie, și a primit din partea Primăriei o sumă de bani și o diplomă aniversară.
„Astăzi, în comunitatea noastră, am avut plăcerea de a o sărbători pe doamna Lavric Maria la împlinirea onorabilei vârste de 100 ani. Din partea Primăriei și a Consiliului Local Copălău îi dorim multă sănătate și fericire alături de numeroasa și frumoasa familie! La mulți ani!”, a spus primarul Ciprian Ivanov.