Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani va continua să angajeze personal medical. Anunțul făcut de noul manager

Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani va continua să angajeze personal medical. Anunțul a fost făcut de Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean Botoșani, care a precizat că urmează ca în perioada imediat următoare să fie organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi de medici, îngrijitori, infirmieri, dar și pentru asistenți medicali și brancardieri.

Sunt foarte multe posturi de medici care vor fi scoase la concurs. Suntem în acest moment în procedura scoaterii la concurs a mai multor posturi de medici pediatri, deja a fost trimisă documentația în vederea desemnării comisiilor de concurs. Se vor publica anunțuri atât pentru infirmieri, cât și pentru îngrijitori, urmează să facem anunțuri pentru asistenți medicali, brancardieri. Trebuie să ținem cont și de faptul că angajările în cadrul sistemului medical sunt condiționate de legislația în vigoare, astfel încât vrem să închidem memorandumul aprobat la sfârșitul anului trecut, adică să ocupăm posturile care au fost scoase prin memorandum”, a declarat Corneliu Prepeliță.

Urmareste-ne pe Google News

 

 

 

One thought on “Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani va continua să angajeze personal medical. Anunțul făcut de noul manager

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *