FOTO Incendiu violent într-o gospodărie dintr-o localitate din Botoșani. Proprietara casei a primit îngrijiri medicale

Un incendiu violent a izbucnit, joi dimineață, într-o gospodărie din localitatea Carasa, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Flăcările au cuprins o bucătărie de vară și s-au extins la acoperișul casei. Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă. Vecinii au fost cei care au dat alarma.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Corlăteni.

Aceștia au constatat faptul că exista pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din casă, reușind să le protejeze. Totodată, a fost înlăturat și riscul de explozie, din bucataria de vară fiind scoasă o butelie.

Au ars acoperișul casei, anexa și bunurile din interior. Proprietara casei a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.

Cel mai probabil incendiul s-a produs după ce mai multe materiale combustibile depozitate lângă aragazul în funcțiune, lăsat nesupravegheat, s-au aprins, susțin pompierii botoșăneni.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *