A început licitația pentru construcția lotului 2 al autostrăzii A7 Pașcani – Suceava, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA., Cristian Pistol. Potrivit acestuia, termenul limită pentru depunerea ofertelor este 30 septembrie 2024.
Valoarea estimată a contractului este de 3,6 miliarde de lei (fără TVA) iar durata construcției este de 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție).
Lotul 2 al autostrăzii Pașcani – Suceava are o lungime de 28,97 km, iar pe traseu vor fi construite inclusiv:
– un pod peste râul Siret și DJ208C (845,10 m),
– un pasaj peste calea ferată CF511 (625,10 m),
– două parcări de scurtă durată,
– două spații de servicii,
– un drum de legatură între DN29 și Aeroportul Internațional Suceava (5,2 km).
– 3 noduri rutiere (Roșcani, Dumbrăveni și vel pentru accesul la Aeroportul Suceava).
Contractul este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.
Licitaşia pentru primul lot, lansată în iulie
CNAIR a transmis vineri la ANAP, pentru validare, documentația pentru atribuirea contractului necesar proiectării și execuției acestui prim lot din sectorul de autostradă Pașcani – Suceava, care va trece prin comuna Tudora și va asigura conectivitatea județului Botoșani cu Autostrada „Moldovei” (A7) și Autostrada „Unirii” (A8). Contractul alocă 6 luni fazei de proiectare și 24 de luni perioadei de execuție. Contractul prevede inclusiv construcția a 2 viaducte, a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată și a trei noduri rutiere printre care și cel de la Roșcani. Acesta va asigura descărcarea în DJ 208C, Joldești – Vorona – Botoșani. După validarea documentației de atribuire se va stabili data limită pentru depunerea ofertelor.
„Autostrada A7 este foarte importantă pentru Moldova și județul Botoșani, deoarece reprezintă, practic, pașaportul pentru dezvoltare. Alături de ministrul Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, de colegii parlamentari social-democrați, de echipele din administrația județeană și de reprezentanții societății civile am făcut toate demersurile necesare pentru ca Autostrada «Moldovei» să devină cât mai repede realitate.
Botoșănenii nu sunt români de rangul II, au aceleași obligații, dar și aceleași drepturi ca toți românii. Deci, implicit au și ei dreptul la viitor! Iar noi, PSD, am demonstrat și demonstrăm în fiecare zi, prin proiectele și investițiile majore pe care le facem în județul nostru, că suntem garantul acestui drept! Mulți erau neîncrezători și ironici când am emis certificatul de urbanism pentru sectorul care străbate județul și când am cerut Autostradă pentru Botoșani. Acum aceasta devine realitate. Autostrada A7 este coloana vertebrală rutieră care va lega Moldova de Muntenia”, precizează Doina Federovici.