Un primar din judeţul Botoşani organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, un concurs de pescuit. Este vorba de primarul din oraşul Flămânzi, Dan Oloeriu, care, în noaptea de 16 spre 17 august, va organiza un concurs de pescuit la iazul Ivășcoaia. Evenimentul este prilejuit de Zilele oraşului.
Înscrierile se pot face până inclusiv joi la numărul de telefon 0744596105 sau în ziua concursului, la fața locului, când se vor stabili regulile concursului.
Concursul se va desfășura pe parcursul a 12 ore în intervalul orar 19:00 -7:00.
Concurenților le este impus un set de reguli de comportament:
- participanții sunt obligați să păstreze liniștea pe toată durata concursului
- este interzis consumul excesiv de alcool sau comportamentul agresiv pe parcursul concursului
- fiecare pescar trebuie să respecte natura și să nu lase deșeuri în urmă
- este interzisă deplasarea pe mal în zona altor concurenți