VIDEO Pesta porcină a apărut într-o fermă cu peste 130 de animale, din Botoșani. „Toate animalele din exploatație, din focar, se ucid”

Pesta porcină a apărut într-o fermă din județul Botoșani, iar trei animale au murit deja din cauza acesteia. Este vorba despre o exploatație cu 136 de porci, din Tulbureni, unde s-au luat măsuri urgente după apariția focarului de pestă porcină africană. Acesta este primul focar de pestă porcină apărut în județul Botoșani, în acest an.

Luni, 12 august, a fost semnalat de către proprietari faptul că au murit trei porci, care au fost trimiși la analize, iar rezultatele au confirmat infecția cu pestă porcină.  Proprietatea s-a pus sub restricție, iar de astăzi se iau măsurile de stingere a focarului.

„Conform legislației, în urma declarării, toate animalele din exploatație, din focar, se ucid. […] În cele mai multe cazuri, vectorul principal de transmitere a bolii din păcate este omul”, a spus șeful adjunct al Direcției Sanitar Veterinare Botoșani, Ovidiu Airimițoaie.

În 2023 au fost înregistrate 12 focare de pestă porcină în județ.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *