Misiunile jandarmilor botoșăneni, executate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în acest sfârșit de săptămână, atât în cadrul dispozitivului curent de ordine publică, cât și la misiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările cu caracter cultural-artistic sau religios, s-au finalizat cu aplicarea a nu mai puțin de 65 de sancțiuni contravenționale, însumând amenzi în valoare totală de peste 40.000 de lei.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, majoritatea sancțiunilor au vizat fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, însă au fost aplicate amenzi și pentru încălcarea prevederilor legale în ceea ce privește câinii periculoși, desfășurarea activităților de picnic sau funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au fost alături de participanții la Festivalul Național de Muzică ,,Seri Melancolice Eminesciene” din localitatea Ipotești și la Marșul duhovnicesc organizat de către Asociația ,,Oastea Domnului” în localitatea Dersca, unde au luat, împreună cu polițiștii și pompierii botoșăneni, toate măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor posibile incidente nedorite.
De asemenea, jandarmii au intervenit, independent sau în cooperare cu efective de poliție, la 20 de apeluri primite prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în urma cărora au luat măsurile legale ce s-au impus.