Agenți economici dintr-o localitate din Botoșani, amenzi uriașe după ce au fost prinși că nu utilizau casa de marcat electronică

foto arhiva

Polițiștii botoșăneni au aplicat amenzi uriașe operatorilor economici dintr-o localitate din Botoșani, după ce au fost prinși că nu utilizau casa de marcat electronică.

La data de 11 august 2024, în intervalul 07:00-11:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în zona Pieței Flămânzi.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane, au fost controlate 10 autovehicule și au fost verificați 8 agenți economici.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 30.000 de lei, dintre care, 16 sancțiuni pentru abateri la regimul rutier și  3 sancțiuni în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea obligației de a utiliza casa de marcat electronică, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *