O femeie de 38 de ani din Botoșani are interzis să se apropie de nepotul său. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis, duminică, 11 august, un ordin de protecție provizoriu față de o femeie, de 38 de ani, din municipiul Botoșani, pentru faptul că a avut un comportament nepotrivit în prezența nepotului său, de aproximativ 3 ani.
Aceasta a provocat scandal și a adresat injurii și cuvinte jignitoare, la adresa tutorelui legal al acestuia.
„Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, timp în care aceasta are obligația de a nu se apropiea de minor sau locuința acestuia, în caz contrar riscă să fie dispusă față de aceasta o măsură privativă de libertate”, precizează polițiștii.