Cei doi frați, care au intrat în toiul nopții în casele a doi bătrâni, au furat până și mâncarea acestora din frigider. Doi bătrâni dintr-un sat botoșănean s-au trezit cu hoții în casă, în puterea nopții. Pensionarii – de 70 și 75 de ani – au fost forțați să le spună unde țin banii. Nemulțumiți că suma era prea mică, indivizii s-au apucat să strângă din casă obiectele pe care le puteau vinde. Ba chiar au luat mâncarea gătită și vinul din pivniță, noteaza ProTV.
Paguba s-ar ridica la 5.000 de lei în total, spun polițiștii. Tâlharii, doi tineri de 18, respectiv 20 de ani, dintr-un sat învecinat, au ajuns în arest, unde vor sta în următoarele 30 de zile. Ei sunt acuzați de furt calificat. Din fericire, pensionarii au scăpat nevătămați.
Reamintim că, doi tineri au fost reținuți în urma unor percheziții, care au avut loc sâmbătă, 10 august 2024, într-o localitate din județul Botoșani. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri de 20 și 18 ani, ambii din comuna Coșula, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Potrivit anchetatorilor, cei doi, în data de 3 august a.c., ar fi pătruns fără drept în locuințele persoanelor vătămate, de 75 de ani, respectiv 70 de ani, din comuna Cristești, de unde ar fi sustras mai multe dispozitive electronice, alimente și băuturi alcoolice, provocând un prejudiciu estimat la 5.000 de lei.
„La data de 10 august a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1, împreună cu cei ai Poliției Orașului Flămânzi și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele celor două persoane bănuite de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză. În urma perchezițiilor, cele două persoane bănuite de comiterea faptelor au fost conduse la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, ulterior, față de acestea fiind dispusă măsura reținerii”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.