Un îndrăgit preot din Botoșani se află în stare gravă la un spital din Iași. Părintele Ioan Alupoaiei, de la Parohia ”Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani, a ajuns pe mâna medicilor, care fac tot posibilul să îl țină în viață.
Părintele a ajuns la spital vineri, iar medicii botoșăneni au decis transferul său la o clinică din Iași. Acesta a fost pomenit, duminică, în bisericile din Botoșani.
Credincioșii se roagă acum pentru sănătatea acestuia.
„Părintele a fost mereu alături de mine și familia și s-a rugat pentru noi toți, ne-a sfătuit. Acum, trebuie să ne rugăm și noi să îl mai lase Dumnezeu alături de noi că mare nevoie avem”, spune o enoriașă.
În decembrie 2020, părintele Ioan a fost internat la Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” (Spitalul de contagioase) cu afecțiuni pulmonare severe. După mai bine de o lună de spitalizare, a urmat tratament la domiciliu, apoi proceduri de recuperare la Clinica Nera din județul Caraș-Severin. Ulterior, starea lui de sănătate a fost mai bună, iar în martie 2021 a slujit Sfânta Liturghie.