Președintele organizației județene a PSD Botoșani, Doina Federovici, președinte în exercițiu al Consiliului Județean, le-a transmis social democraților la Conferința Județeană de Alegeri, care a avut loc, sâmbătă, că nu va răspunde cu aceeași monedă atacurilor venite din partea liberalilor, însă nu va tolera minciunile acestora.
„Sunt ferm convinsă că ați resimțit și dumneavoastră atacurile permanente venite de la PNL, pe care le-a lansat la adresa PSD atât în timpul campaniei electorale, și mai ales după data de 9 iunie. Și am convingerea că primul impuls este de a reacționa cu aceeași monedă, de a arăta neajunsurile celorlalți, mult mai multe și mai grave, sau de a respinge toate minciunile pe care adversarii noștri politici le spun despre noi. În ce privește minciunile vă spun și vă promit că voi reacționa de fiecare dată”, le-a transmis Doina Federovici colegilor de partid.
Șefa social democrată a spus că va face competiție politică și va încerca să convingă electoratul că PSD merită votul lor la următoarele alegeri, însă nu va miza pe circ deoarece „cetățenii sunt inteligenți și văd aceste lucruri, știu să facă diferența”.
„Cetățenii așteaptă din partea noastră altceva decât scandaluri, jigniri sau invective. Cetățenii care ne dau votul așteaptă din partea noastră soluții în continuare și rezolvări la problemele care îi frământă și care le afectează traiul de zi cu zi. […] Oamenii nu ne-au ales ca să ne certăm la televizor sau în piața publică și i-am spus asta și domnului președinte nou ales al Consiliului Județean. I-am spus să nu confunde circul cu transparența. A te da în spectacol, a regiza tot felul de confruntări politice în direct nu înseamnă nici pe departe că ești transparent. Dimpotrivă! Înseamnă că joci un rol, înseamnă să disimulezi preocuparea, și să mimezi un anumit comportament. I-am transmis domnului Iftime că această instituție a Consiliului Județean nu este un show Chefi la cuțite sau o altă emisiune de acest gen”, a spus Federovici.