Polițiștii au răscolit casa unui botoșănean, acuzat de furt. Oamenii legii l-au reținut, miercuri, 7 august, pentru 24 de ore. Este vorba despre un bărbat de 44 de ani, din comuna Știubieni, cercetat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 1 spre 2 august a.c., împreună cu un tânăr, de 19 de ani, botoșăneanul ar fi sustras peste 400 de metri de cablu, aparținând unei companii de telefonie mobilă.
Activitatea infracțională a fost probată de polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, cu sprijinul Serviciului Criminalistic și a polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, prin desfășurarea de activități specifice, printre care, efectuarea a trei percheziții domiciliare, la locuința persoanei bănuită de comiterea faptei, precum și la două locații frecventate de aceasta.
”În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză, printre care învelitori de aluminiu, care ar fi putut rezulta din arderea cablurilor, și un clește tip ”gură de lup”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere, ulterior, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.