Postul de manager de la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani a fost scos la concurs.
Termenul de inscriere si depunere a dosarelor este 16 septembrie, iar rezultatul selectie dosarelor se afiseaza la sediul spitalului pe 18 septembrie.
Candidații admiși la selecția dosarelor vor susţine proiectul de management în plenul comisiei de concurs, în şedinţă publică, la data de 30 septembrie.
Concursul va avea loc la sediul Spitalului Judetean de Urgenta “Mavromati” Botosani și se va desfășura în două etape, astfel: etapa de verificare a îndeplinirii de către candidați a condițiilor stabilite în anunțul de concurs, etapă eliminatorie și etapa de susținere publică și de evaluare a proiectului de management.
Postul a mai fost scos la concurs în luna martie a acestui an, însă, singurul candidat înscris nu a îndeplinit condițiile de participare, fiind eliminat la selecția dosarelor.
La această dată, conducerea spitalului este asigurată cu delegație de Corneliu Prepeliță. Postul a fost scos la concurs cu două luni înainte de preluarea mandatului de președinte de Consiliu Județean de către Valeriu Iftime.