Încă o ediție a Festivalului – Concurs de Muzică Tradițională Instrumentală „Constantin Lupu” s-a desfășurat cu succes anul acesta la Botoșani. În pofida faptului că tarafurile se păstrează din ce în ce mai greu, totuși concursul s-a dat între 7 tarafuri care au venit din mai multe zone ale Moldovei.
Juriul format din Călin-Constantin Brăteanu, director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural Bucovina, solist vocal și membru al Tarafului „Obcina” – președintele juriului, Vasile Pohoață, etnomuzicolog și realizator de emisiuni de folclor la Radio și TVR Iași și Ion Oloieru, dirijor al Orchestrei Rapsozii Botoșanilor „Ioan Cobâlă”, au avut o misiune destul de grea de îndeplinit, deoarece tarafurile au fost foarte bine pregătite, au adus folclor autentic din vetrele pe care le reprezintă, au readus în atenția publicului muzica așa cum se cânta ea, înainte de a fi mecanizată. Instrumentele populare vechi de prin Obcinele Bucovinei, toaca, ne-au întors la origini și ne-au demonstrat încă o dată frumusețea venită din simplitate, înțelepciune și credință.
Câștigătorii Festivalului – Concurs de Muzică Tradițională Instrumentală „Constantin Lupu” 2024 Botoșani, secțiunea Tarafuri, sunt:
Trofeul Festivalului – Taraful „Straja” din Straja, Suceava
Premiul I Taraful – „Obcina Stănișoarei” din Mălini, Suceava
Premiul I Taraful – „Rădăcini” din Iași CJCPCT
Premiul al II- lea – Taraful „Dor” din Moara, Suceava
Premiul al III- lea – Taraful „Dor” (copii) din Moara, Suceava
Premiul special – Taraful „Floricica de pe Prut” din Vetrișoaia, Vaslui
Mențiune – Taraful „Hora Petrenilor” din Drochia, Republica Moldova
Dacă sâmbătă la secțiunea tarafuri din cadrul Festivalului – Concurs de Muzică Tradițională Instrumentală „Constantin Lupu” au fost emoții din cauza prognozei meteo anunțată, duminică a fost o zi în care publicul botoșănean chiar a avut motiv sa iasă din case. Pietonalul Unirii a fost însărbătoare; au răsunat fanfarele si au trezit în mulți dintre noi nostalgia vremurilor trecute, au fost meșteri populari care mai de care cu produse pe toate gusturile, iar acestea toate au reunit sute de botoșăneni.
Muzica tradițională instrumentală a fost foarte bine primită de public, care părea dorit de acordurile simple și curate ale muzicii de odinioară, dar si de vibrația produsă de instrumentele fanfarelor.
Au fost câteva fanfare care au venit parcă să ne demonstreze că în ciuda faptului că tot ce e comercial primează, ei se încăpățânează să păstreze tiparul muzicii autentice rămasă de la străbuni. Muzica tradițională, instrumentele specifice fiecărei vetre reprezentate cu cinste, costumele populare, dar, mai ales, penele de la pălării au împodobit scena și au delectat sute de privitori.
Deși au fost fanfare de adulți foarte bine pregătite care au lăsat o impresie extraordinară, surpriza a venit însă de la o fanfara de copii, al cărei dirijor este foarte tânăr, dar foarte dedicat, serios și cu o atitudine de lider convins, care a răsturnat toate pronosticurile. Formată din copii, a convins atât juriul, cât și publicul, că merită trofeul acestei secțiuni, pe care l-au și câștigat. Ei sunt Fanfara ,,Slobozia Junior” din Gîrceni, Vaslui.
Premiul I a fost câștigat de Fanfara ,,Izvorașul” de la Liteni, Suceava, care a impresionat prin organizarea impecabilă, repertoriu variat, costume autentice și stilul păstrat nealterat. Premiul al II-lea a fost câștigat de Fanfara „Costâna” din Costâna, Suceava, care a fost foarte aproape ca punctaj de cei de pe locul I, iar premiul al III-lea a fost câștigat de 2 formațiuni, Fanfara „Glasul Bucovinei” din Frătăuții Noi și Fanfara ,,Stejărelul” din Șcheia, Suceava.
La secțiunea copii premiul I a fost obținut de Fanfara ,,Bălteanca” din Corni, Botoșani, iar premiul al II-lea de Fanfara „Ciobănașul” din Copălău, ambele conduse de Mitică Ștefan.
Juriul l-a avut ca președinte pe domnul Vasile Pohoață, etnomuzicolog și realizator emisiuni radio/tv, pe domnul Ion Oloieru, dirijor al Orchestrei „Rapsozii Botoșanilor -Ioan Cobâlă”, și pe domnul Emil Mandric, fost trompetist la Filarmonica din Botoșani, profesor de trompetă și membru al fostei Fanfare Armonia.
Prezentarea a fost asigurată de Sorina Ionela Avasiloaei în ambele zile de spectacol. Invitați de onoare au fost Fanfara „Hasnaș”, câștigătorii trofeului ediției precedente și Fanfara „Stamate” laureată a mai multor ediții cu premiul I.