O artistă din Botoșani va preda la una dintre cele mai bune universități din Taiwan. Este vorba despre artista Ana Maria Micu, care în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2024, va fi angajată ca artistă invitată la Departamentul de Arte și Design, Colegiul de Arte, Universitatea Națională Tsing Hua (NTHU), orașul Hsinchu, Taiwan.
„Am fost invitată să depun o aplicație, fiind recomandată de profesoara de arte plastice Hong-Juin Shieh, sub îndrumarea și supravegherea căreia îmi voi desfășura activitatea. NTHU este printre cele mai bune 5 universități din Taiwan, cu o clasare internațional fermă. Sunt foarte recunoscătoare și onorată pentru că am fost acceptată. Sunt pe deplin dedicată să îmi pun toate competențele la dispoziția studenților și să valorific această oportunitate incredibilă de a mă dezvolta ca artist. Sarcina mea principală este să realizez câteva lucrări la fața locului, pictând efectiv pentru mine în fața studenților, astfel încât aceștia să-mi poată urmări procesul. În plus, pe baza experienței mele practice în mai multe medii, urmează să țin 12 cursuri de pictură murală, pictură și desen, reunite sub titlul „Atelierul despre multiple aspecte în pictură””, a precizat Ana Maria Micu.
Artista de 45 de ani din Botoșani realizează lucrări de artă apreciate nu doar la nivel național, cât și internațional. Ana Maria Micu, absolventă a Liceului de Arte „Ștefan Luchian” din Botoșani, și-a făcut studiile de pictură la Cluj, iar recent a expus în Taipei. Dar nu este prima dată, când artista consacrată expune aici.
Ana Maria Micu este reprezentată de o galerie de artă din Taipei și în 2024 a deschis o expoziție personală acolo. Ceea ce o face specială este tocmai faptul că nu vrea să semene cu niciun alt artist. Și îi reușește de minune. Expozițiile sale personale au titluri fascinante, dar și bizare.
„În ultimii ani de master a apărut în mine un fel de conștiință de artist pentru că am început să îmi pun problema nu numai de a desena fără vreun țel anume, ci de a a-mi găsi vocea artistică. La început asta a fost o experiență foarte dificilă, mi s-a părut copleșitor să decid ce anume vreau eu să spun ca artist, ce vreau să fac public, dar cu timpul m-am obișnuit, dar acum sunt mai relaxată și îmi place mai mult procesul decât rezultatul”, a declarat botoșăneanca într-un interviu pentru Radio România Cultural.