Ministrul Culturii, Raluca Turcan, s-a aflat, luni, în vizită în județul Botoșani. Alături de Valeriu Iftime, președintele ales al Consiliului Județean Botoșani, Dan Dănilă, viceprimar al orașului Darabani, Ștefan Teișanu, președinte al Asociației Nord, Dănuț Huțu, director al Direcției Județene pentru Cultură Botoșani, Ionel David, director al Muzeului Nordului Darabani, Mihai Tulbure, vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România, Filiala Nord-Est, a vizitat Conacul Balș, care găzduiește Muzeul Nordului și biblioteca orașenească.
„Felicit, de asemenea, Asociația Nord și pe președintele acesteia, Ștefan Teișanu, Primăria Orașului Darabani pentru organizarea și întreținerea Muzeului Nordului. Clădirea istorică în care se află – Conacul Balș, construit de marele logofăt al Moldovei, Theodor Balș – merită să-și sărbătorească bicentenarul în haină nouă, adică renovată, reabilitată. Sunt sigură că acest proiect va fi realizat în următorii ani, prin proiectul intrat deja in linie dreapta la CNI. Ca ministru al culturii, le mulțumesc tuturor pentru contribuția la proiectele culturale și inițiativele de conservare și promovare a patrimoniului local. Aceste eforturi sunt esențiale pentru dezvoltarea unei comunități unite prin cultură și educație. De asemenea, asigur comunitatea din Darabani și din nordul Moldovei de tot sprijinul Ministerului Culturii în promovarea unei vieți culturale bogate și dinamice”, precizează Turcan.
Ea a vizitat pentru prima dată și casa natală a academicianului Leon Dănăilă. Ministrul a precizat că va verifica dacă această casă poate primi fonduri de la minister pentru fi reabilitată.
„L-am cunoscut și în calitate de senator, e un om pe care îl îndrăgesc și prețuiesc și în fața căruia mă înclin și mă bucur că am avut șansa să pășesc în casa în care s-a născut, a învățat și s-a format pentru a fi unul dintre cei mai mari salvatori ai României”, a spus Turcan.