FOTO Preot din județul Botoșani, ridicat la rangul de iconom stavrofor de PS Nichifor Botoșăneanul

foto doxologia

Un preot din județul Botoșani a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor de PS Nichifor Botoșăneanul. Sâmbătă, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Străteni, comuna Lozna, Protopopiatul Dorohoi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit o casă socială. Clădirea, care va fi folosită ca așezământ pentru nevoile pastorale ale comunității parohiale, a fost ridicată și amenajată în ultimii doi ani.

La final, părintele paroh Alexandru Constantin Gălbău a ținut un cuvânt de recunoștință și a primit, din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, rangul de iconom stavrofor, pentru întreaga lucrare săvârșită în comunitate. De asemenea, Maricel Costel Hapeci a primit Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei” pentru mireni, iar credincioșii care au ajutat la construcția casei au primit acte de cinstire.

După binecuvântarea așezământului, clericii au oficiat și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și sătenii care au au sprijinit parohia și care au trecut la cele veșnice.

Casa socială are o suprafață de 160 de mp și cuprinde o cameră morturară, o sală de mese, bucătăria și biroul parohial dimpreună cu biblioteca, potrivit Doxologia.ro

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *