FOTO Biserică de patrimoniu din județul Botoșani, reabilitată de Ambulanța pentru Monumente. Intervenție cu peste 60 de studenți și șapte meșteri specialiști

O biserică de lemn dintr-un sătuc din Botoșani a fost salvată de Ambulanța pentru Monumente  Intervenția de schimbare a învelitorii din șindrilă la Biserica de lemn din Ionașeni, județul Botoșani, cu hramul Sfântul Dumitru a fost finalizată.

Timp de patru săptămâni, s-au desfășurat lucrări intense la care au participat 3 serii de voluntari , în total peste 60 de studenți de la diferite facultăți, 7 meșteri specialiști in șindrilă, peste 20 de oameni săritori din comunitatea locală , și nenumărate gospodine care si-au dat concursul pentru a asigura mesele zilnice, anunță reprezentanții asociației. A fost o muncă migăloasă, având în vedere că acoperișul a fost din șindrilă.

Intervenția s-a realizat în cadrul proiectului „Ambulanţa pentru monumente” (http://ambulanta-pentru-monumente.ro), proiect inițiat de Asociația Monumentum și sprijinit de The King’s Foundation, organizație prezidată de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea al Marii Britanii.

La aproximativ 30 de kilometri de Botoșani, în satul Ionășeni, comuna Trușești, se află una dintre cele mai vechi biserici de lem din țară, un monument istoric construit acum aproape 800 de ani, în anul 1234, de către un înaintaș al lui Dragoș Vodă. Ambulanța pentru monumente intervine pentru salvarea acestui lăcaș supus degradării. În ziua a 10-a de lucru a voluntarilor, s-a finalizat decaparea, s-au remontat crucile de pe biserică, șindrila crește pe toate fronturile, iar voluntarii rezistă.

Ambulanța pentru Monumente este un proiect inițiat în 2016 de către Asociația Monumentum și dezvoltat de către o serie de organizații existente sau nou create din domeniul patrimoniului cu activitate independentă în mai multe regiuni ale României.  Proiectul își propune să acționeze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil prin punerea în siguranță a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps.

Biserica de lemn „Sf. Dumitru” din Ionășeni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015 la numărul 443, având codul de clasificare BT-II-m-B-01994, dar specificându-se eronat anul 1825 ca an al datării sale.

Potrivit siteului crestinortodox.ro, în spatele acestui lăcaș de cult se ascund multe povești interesante. Mulți cred că cea mai veche biserică de lemn din țară este Biserica lui Dragoș Vodă, adică cea ridicată în satul Volovat și mutată în cimitirul satului Putna, lângă Mănăstirea Putna. Dragoș Vodă a domnit  între anii 1347 – 1354 ( data nu este certă).  Între acești ani, acesta a ridicat și biserica de la Volovaț, care s-a păstrat până astăzi. Biserica din livada Ionășeni datează însă încă din anul 1234, aceasta fiind ridicată cu peste 100 de ani înaintea celei de la Volovat. Drept dovadă, în biserică s-ar afla o veche lespede de piatră cu o inscripție conținând anul 1234, ceea ce arată că aici a existat o biserică din vremuri străvechi.

Într-un an încă tăinuit de vreme, Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt a trecut prin satul Ionășeni și s-a închinat la această biserică. Dovada faptului că Voievodul a trecut pe la această biserică este inscripția, care zice: „Io, Ștefan voievod, m-am închinat, în anul.”

Foto:Ambulanta pentru monumente

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *