Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vlădeni. În eveniment au fost implicate trei autoturisme, în care erau, în total, șapte persoane. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că într-unul dintre autoturisme, pagasera de pe scaunul din dreapta șoferului, era încarcerată, iar celelalte persoane erau ieșite din mașini.
Femeia, în vârstă de 58 de ani, a fost scoasă din interior de pompieri, cu ajutorul accesoriilor specifice. Aceasta a fost preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. La spital a ajuns și unul dintre conducătorii auto, în vârstă de 52 de ani.
Alte două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat să fie duse la o unitate spitalicească. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.
”Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic”, transmite ISU Botoșani